POLUAREA RADIOACTIVA

 

 

 

                                        Poluarea radioactiva

 

                                    Accidente nucleare

Sursele majore de contaminare radioactiva a mediului, implicit a omului, care s-au dovedit destul de grave sunt date de:

-defectarea uneia sau mai multor componente ale reactorului nuclear, al instalatiei unde se produc sau se separa diversi radionuclizi;

-revenirea pe sol si deci scaparea de sub control a unor sateliti purtatori de mici reactori nucleari;

-testele nucleare;

-pierderi de surse puternice de radiatii.

Accidentul nuclear, conform definitiei date de Normele Republicane de Securitate Nucleara din Romania, este evenimentul care afecteaza instalatia nucleara si provoaca iradierea si/sau contaminarea populatiei si a mediului inconjurator peste limitele admise.

Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de cand s-a inaugurat “era nucleara”, sunt:

-1948 – 1951, la Celiabinsk-65 – URSS, la istalatiile de producere a plutoniului au fost deversati cca 10 ¹⁷ Bq in paraul Teka;

-decembrie 1952, la Chalk River – Canada,  accident la un reactor soldat cu deversarea in apa de racire a 3,7 •10 ¹⁴ Bq;

-octombrie 1957, la Wwindscale – Marea Britanie, accident la un reactor avand ca moderator grafitul, soldat cu incendiu si emisii atmosferice de radionuclizi;

-decembrie 1957, la Kistim –URSS, la instalatiile de producere a plutoniului are loc o explozie a unui tanc cu deseuri, urmata de imprastierea in mediu a 7•10¹⁷ Bq;

-ianuarie 1976, la Palomares – Spania, un avion B-52 cu incarcatura nucleara sufera o ciocnire, rezultand imprastierea in mediu a plutoniului de la doua bombe cu hidrogen;

-martie 1979, Three Mile Island – SUA, accident  la un reactor nuclear anvelopat;

-aprilie 1986, Cernobal – Ucraina, accident la reactorul nr.4, neanvelopat, moderat cu grafit si soldat cu explozie si incendiu, care a dus la imprastirea a peste 3,7• 10 ¹⁷ Bq de radionuclizi ai cesiului, strontiului, iodului si ai altor elemente.

 

Accidentul de la Cernobal poarta in sine o crima dubla: prima, de sorginte tehnica, ca rezultat al nerespectarii tehnicii securitatii regimului de exploatare a centralei termonucleare, si a doua, de caracter statal –politic. Conducerea de varf a fostei URSS  a incercat sa camufleze dimensiunile, proportiile si pericolul acestei tragedii, din care cauza nu s-au luat masurile de protectie corespunzatoare.

Reactorii de la Cernobal sunt cu uraniu slab imbogatit ( deci mari producatori de plutoniu – material cu importanta strategica militara), avand ca moderator o prisma de grafit si ca agent de racire apa. Acesti reactori sunt inveliti intr-o anvelopa cu rol de protectie. Anvelopa este o constructie din beton armat, avand peretii cu grosimea de 1-2 m, care constituie ultima bariera impotriva raspandirii radionuclizilor in caz de accident Acesti reactori sunt in intregime de constructie ruseasca si au trecut prin toate fazele de proiectare si constructie tipice pentru un reactor de putere, asa incat personalul de exploatare cunostea foarte bine tipul de reactor si considera ca nu este posibil nici un accident. Aceasta convingere a dus la neglijarea grosolana, de catre personalul de exploatare, a tuturor regulilor stabilite pentru functionarea reactorului.

Una din cele mai importante reguli era interzicerea functionarii reactorului la o putere sub 90% din puterea nominala. Netinand cont de normele de exploatare si dorind sa faca un experiment pentru verificarea functionarii turbinelor generatoare de curent electric in regim inertial, personalul de exploatare a coborat puterea reactorului la 10 % din puterea instalata. Revenirea la normal nu s-a mai putut realiza, puterea reactorului a crescut brusc la sute de mii de MW in numai 2 secunde. Aceasta a dus la cresterea mare a  temperaturii zonei active si la imposibilitatea opririi reactorului. Au urmat, la interval de cateva secunde, doua explozii succesive, care au aruncat placa de beton de 1000 de tone aflata deasupra reactorului, cu rol de protectie, precum si cantitati mari de combustibil nuclear incarcat cu radionuclizi de fisiune si moderator arzand, in curtea centralei. Moderatorul de grafit a luat foc si a ars cca doua saptamani, cu toate eforturile masive facute de pompieri pentru stingere. Primele victime au aparut din randul pompierilor care au stins aceste focare de incendii. In cursul exploziei initiale, precum si a indelungului incendiu, produsi de fisiune, produsi de activare, precum si parti ale combustibilului nuclear au ajuns in atmosfera si s-au depus nu numai in jurul centralei, ci in toata emisfera nordica.

Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus si Rusia. Pozitia imediat urmatoare, in privinta contaminarii, o ocupa tarile nordice( Norvegia, Suedia, Finlanda) deoarece directia de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost in primele zile ale accidentului, spre nor si nord-vest. In zilele de 29, 30 aprilie si 1 mai, directia de deplasare a maselor de aer s-a shimbat spre sud ceea ce a dus la contaminarea atmosferei din tara noastra. Datorita precipitatiilor si fenomenelor naturale de depunere uscata, radionuclizii au ajuns pe sol, intrand in celelalte componente ale mediului (apa, sol biosfera).

Reactorul avariat a fost inchis intr-un sarcofag de beton pentru a se evita contaminarea aerului si a panzei de apa freatica. Dar sarcofagul de protectie, turnat in graba peste ramasitele reactorului accidentat, este subred, fisurile cauzate de iradiatii si intemperii eliberand in atmosfera particule radioactive. Elementele radioactive patrund in sol si contamineaza apele freatice inainte ca acestea sa se verse in Nipru, raul care alimenteaza cu apa potabila milioane de oameni.

Mai mult, exista pericolul unui al doilea accident nuclear. Potrivit specialistilor, in cazul unui uragan sau cutremur de pamant constructia risca sa se prabuseasca, punand in contact direct cu aerul cele circa 160 de tone de magma radioactiva care se gaseste in continuare pe fundul reactorului accidentat.

Efectele contaminarii radioactive s-au simtit miulti ani de atunci iar intr-o oarecare masura se simt si azi. La cincisprezece ani dupa catastrofa, unele produse se aflau inca sub o atenta supraveghere: carnea de ren din regiunea Lapland (Finlanda), carnea de oaie din Marea Britanie sau pestele din unele lacuri norvegiene si suedeze.