Treceți la conținutul principal

CARBONUL


Carbonul II
 
     În tabelul periodic carbonul este situat în perioada a 2-a, grupa a 4-a. Are două straturi de electroni, pe stratul exterior (al doilea) avînd 4 electroni. Numărul maxim de electroni  pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt, astfel încît la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. Aceasta înseamnă că el poate forma o varietate de legături covalente cu alte elemente pînă la patru legături simple, una sau două legături duble, sau o legătură triplă.
De exemplu, carbonul formează cu uşurinţă legături cu hidrogenul, oxigenul, azotul, sulful şi fosforul, precum şi alte elemente cunoscute sub numele de halogeni, cum sunt clorul, bromul, fluorul. Însă proprieţile sale unice sunt datorate capacităţii sale de a forma legături cu o catenă aproape nelimitată de alţi atomi de carbon.
 
             Organic şi anorganic
Carbonul apare în natură în două forme cristaline, diamantul şi grafitul. În
grafit, atomii de carbon sunt legaţi în straturi de hexagoane. Aceste hexagoane conţin doar trei din cele patru legături de carbon posibile, astfel  există electroni nelegaţi care se mişcă liber în structura cristalină. Din această cauză grafitul este un bun conductor de electricitate. Straturile sunt ţinute laolaltă doar prin forţe relativ slabe. Ele pot aluneca una peste alta, astfel încît pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat.
      Pe de altă parte, la diamante toate cele patru legături covalente sunt folosite, ieşind din fiecare atom într-o structură tridimensională rigidă. Datorită acestui fapt, diamantul este cea mai dură substanţă naturală.           
      Mangalul, obţinut prin încălzirea lemnului în absenţa aerului, este format în cea mai mare parte din grafit, dar are o structură foarte deschisă cu o zonă de suprafaţă mare. Cărbunele conţine o proporţie mică de carbon liber, dar încălzit formează cocsul, în care 90% este carbon într-un amestec de forme moleculare.
      Rcecent s-a descoperit o moleculă în formă de minge de fotbal, formată din 60 de atomi de carbon, în anumiţi produşi de combustie. S-au descoperit şi alte variante: de exemplu, C70 este o moleculă mai mare dar similară. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene.
 
            Compuşii anorganici
Compuşii simpli ai carbonului cu alte elemente se întălnesc sub multe      forme. De exemplu, 0,03% din atmosfera Pămîntului le reprezintă gazul dioxid de carbon. Monoxidul de carbon apare deasemenea în mod natural în cantităţi foarte mici, din oxidarea parţială a metanului de origine biologică.
     Numeroşii compuşi anorganici solizi ai carbonului care apar  în stare naturală include şi carbonatul de cal- ciu. Acesta formează creta, acea rocă moale şi albă, şi cu cantităţi diferite de carbonat de magneziu formează de asemenea calcarul, marmura şi dolomitul. (Carbonaţii sunt clasificaţi drept compuşi anorganici , deşi, de exemplu , cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare în natură a fost îniţial derivată din cochiliile unor vietăţi.)
      Din punct de vedere chimic, calciul şi magneziul sunt metale, iar carbonaţii în general sunt compuşii unui metal cu carbon şi cu oxigen. Mulţi apar în formă naturală. Carburile, pe de altă parte, sunt combinaţii ale carbonului cu un singur metal. Ele nu apar în natură, dar se fabrică relative uşor prin încălzirea minereurilor metalice cu cocs într-un furnal.
     “Carburile interstiţiale” sunt formate de metalele de tranziţie şi de siliciu. Ele se numesc astfel pentru că atomii de carbon ocupă interstiţii în lanţul metallic. Sunt materiale foarte dure, precum carborundumul (carbu-ra de siliciu, SiC) şi carbura de wolfram. Oţelul îşi datorează duritatea prezenţei carburii de fier.
 
     Ciclul dioxidului de carbon
 
După cum a descoperit Friedrich Wöhler(1800-1882), nu există o barieră de netrecut între compuşii organici şi anorganici ai carbonului.
 De exemplu, în natură, plantele utilizează fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon în carbohidraţi şi oxigen.
     Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului, care este ruta parcursă de carbon în timp ce este reciclat prin lumea naturală, inclusive prin aer, mări şi prin sol, precum şi prin vietăţi. Acest ciclu se compune din următorii paşi: fotosinteza, prin care plantele absorb dioxidul de carbon şi eliberează oxigen;
respiraţia, prin care animalele inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon;
descompunerea materiei vegetale şi animale în gaze, uleiuri şi depuneri solide cu conţinut de carbon;
dezagregarea naturală a rocilor, şi dizolvarea naturală a dioxidului de carbon în apă.
       Activitatea umană a adăugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. Aceasta generează dioxid de carbon. 
 
         Carbonul organic
Pentru chimişti, compuşii organici sunt toţi acei compuşi ai carbonului care nu sunt oxizi, carbonaţi sau carburi. Prin urmare, în timp ce toate substanţele conţinute în vietăţi sunt organice, nu toţi compuşii organici se găsesc de fapt în vietăţi.
     În realitate există mii de compuşi organici. În fiecare zi se descoperă mai mulţi dintre cei care apar în natură şi mulţi alţii sunt creaţi constant ca substanţe sintetice în industrie şi în laboratoarele de cercetare.
     Compuşii organici care formează vietăţile sunt la fel de variaţi ca şi constituenţii şi activităţile vieţii însăşi
De exemplu, numai din enzime există sute, fiecare dintre ele avînd un anu-
mit rol în metabolizmul cellular.
     Varietatea imensă a compuşilor  organici se datorează capacităţii car-bonului de a forma lanţuri întinse, adesea cu ramuri sau structuri inelare.
Aceştia pot să conţină de asemenea şi alte elemente, în special oxigen, azot, şi sulf. Inelele pot să conţină orice  număr de atomi, de la trei pînă la şapte sau mai mulţi. Lanţurile sau inelile pot fi “săturate”(adică, cu toate legăturile valenţelor de carbon ataşate la alţi atomi) sau “nesăturate” (cu una sau mai multe legături duble sau triple între atomii de carbon adiacenţi).   
 Arderea.
 
Această tehnică de defrişare eliberează o cantitate mai mare de dioxid de carbon în ciclul carbonului şi dereglează echilibrul dioxidului de carbon în atmosferă.

 


Surse:Enciclopedia Arborele Lumii

           Enciclopedia Britannica.

 

 

Postări populare de pe acest blog

AZOTUL CA ELEMENT CHIMIC SI DESCOPERIREA SA

AZOTUL



Simbol chimic : N
Masa atomica : 14
Numar de masa “Z”: 7
Azotul se gaseste in grupa a V-a principala ai in prima perioada in sistemul periodic.
PROPRIETATI FIZICE:
Azotul este un caz incolor, inodor, insipid si non-toxic. El poate fi condensat intr-un lichid incolor si apoi compresat intr-un solid incolor si cristalin.
Nitrogenul are denistatea cu putin mai mica decat a aerului si este mai putin solubil in apa decat oxigenul. El nu intretine viata fiintelor care il respira.
Temperatura de topire a azotului este de – 210, 01 °C , in timp ce cea de fierbere este de – 195, 79 °C.
STARE NATURALA: Azotul este unul dintre gazele extrem de raspandite in natura. El se gaseste atat in stare libera cat si sub forma de compusi:
In stare libera, azotul reprezinta 78% din volumul aerului atmosferic.
Compusii azotului sunt:
-anorganici ( amoniac, azotati, etc. )
-organici (uree, proteine )
Azotul de gaseste intr-o proportie de la 1 la 10 % in fiecare din organismele vii.
PROPRIETATI CHIMICE :Azotul nu arde …

ALCANI, ALCHENE , ALCADIENE, ALCHINE, ARENE

Alcani


Proprietăţi fizice

În funcţie de masa lor molară, alcanii sunt gazoşi, lichizi sau solizi.
Datorită diferenţei mici de electronegativitate dintre atomii de carbon şi hidrogen, alcanii conţin numai legături covalente nepolare. De aceea între moleculele alcanilor se exercită forţe de atracţie van der Waals.
Cu cât molecula este mai mare cu atât energia necesară pentru ruperea forţelor intermoleculare trebuie să fie mai mare, iar punctele de fierbere corespunzătoare vor creşte.

ALCANI C1-C4 C5- C17 C18, C19,…. Stare de agregare ( 25º C) GAZE LICHIDE SOLIDE Puncte de fierbere Cresc cu creşterea masei molare Densităţi ( ρalcani < 1 Cresc cu creşterea masei molare


Dintre izomerii de catenă ai unui alcan, cel cu catenă normală are punctul de fierbere cel mai ridicat, iar izoalcanul cel mai ramificat are punctul de fierbere cel mai scăzut.

DROGURILE

Abuzul de droguri II

· Astazi în toata lumea sunt în jurul 190 milioane utilizatori de drogurilor.
· Utilizarea drogurilor sporeste în rândul tinerilor din lume. Majoritatea utilizatorilor au vârsta sub 30 de ani.
· În 1999, numarul tarilor care raporteaza utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 136, numarul fiind de 80 în 1992. Dintre acestea, 93 de tari de asemenea identifica HIV printre injectatorii de droguri.
· Cannabis este cel mai utilizat drog în toate partile lumii.
· Costul economic total al abuzului de droguri în Statele Unite se estimeaza aproximativ la 70 miliarde dolari anual.
· Abuzul de cocaina printre somerii din Columbia este de 10 ori mai mare decât printre persoanele angajate.
· Industria drogurilor clandestina se estimeaza la 400 miliarde dolari pe an.

Abuzul de DROGURI
Abuzul de droguri inseamna orice utilizare excesiva, continua ori sporadica, incompatibila sau în relatie cu practica medicala, a unui drog. Consumul poate fi exceptional, în scopul de a înce…