ARGINTUL
ARGINTUL
Istoria
argintului este strâns legata
de cea a aurului. Prin faptul
ca si el
se gaseste uneori
în natura sub forma
nativa, cu stralucirea lui deosebita
este cunoscut din cele mai vechi timpuri
ale antichitatii si
folosit la confectionarea podoabelor
si apoi la fabricarea
monedelor.
Din cele
scrise în Biblie
reiese ca argintul
era cunoscut cu
2000 ani î.e.n., iar Homer ne asigura
în “Iliada” ca Achile
avea scutul si spada de argint.
Alte opinii , bazate pe studierea
diferitelor obiecte de argint
ce au fost
descoprite în morminte, arata o
vechime de 3500 ani i.e.n.
În vechiul
Egipt, când se extragea
si cunostea numai
argintul nativ, valoarea sa era
cam aceeasi cu
a aurului. Mai târziu , prin
sec. XV î.e.n. dupa ce se cunostea
si procedeul de
extragere al argintului
din combinatii (din sulfura
de argint) pretul lui
incepe sa scada
fata de cel
al aurului.
În fostul
palat al regelui
asirian Sargon din
orasul Korsabad au
fost gasite placi
datând din anul
710 î.e.n., una de aur
si alta de
argint, pline cu inscriptii,
dar pe una
din ele se
mentioneazã un fapt
important, ca 131/3 pãrti
de argint valorreazã
cât o parte
de aur.
Numele argintului provine,
probabil, de la
culoarea sa albã
cuv. “Kesef” din ebraica
veche, derivã de
la cuv. “khasov” care
Însemna palid, iar
cuv. grecesc “argyros”
provine de la
“argos” care înseamnã
“a strãluci” . De la “argyros”
s-a trecut în
latina la “argentum”, denumire care
a rãmas pânã
azi în multe
tãri si de
unde provine si
denumirea stiintificã a
caestui element.
În Evul Mediu, alchimistii, obsedati
de astrologie, comparau
argintul cu luna
din cauza culorii
sale palide (în contrast
cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber
în “:Catrtea despre metale”
scria : “Luna sau argintul”.
Ddescoperirea faptului cã de
multe ori în
minereulrile de plumb (în
special sulfura de
plumb- galena) se gãseste si
argint, care se putea
extrage, a facut pe
alchimisti sã creadã
în transmutarea plumbului
argintifier în argint. De
fapt, din plumbul
argintifier se putea
extrage argint, dar
numai cel continut
ca impuruitate în acesta. Evident cã
nu se putea
transforma plumbul în
argint. Unii alchimisti credeau
cã aurul este
argint colorat si
cã îndepartând culoarea
galben – rosiaticã a aurului
se ajunge la
argint.
Extragerea argintului
se fãcea prin mai
multe procedee . Amalganarea se
cunostea din antichitate,
un numai la
extragerea aurului dar
si la cea
a argintului. Dacã la obtinera
aurului, mercurul avea
rolul de a
se alia în
orima fazã cu
particulele mici de
aur nativ, la
extragerea argintului se
putea folsi acest
procedeu si plecând
de la principala
combinayie a argintului , sulfura de
argint :
NaCl
Hg
Asadar,
în vreme ce
în procesul amalganãriila
aur mercurul se
aliazã numai cu aurul curat,
la argint, mercurul
dizolvã argintul chiar din
clorura de argint ,
cãci el se
combinã si cu
clorul separat.
Rafinarea argintului se
cunostea si ea,
ca si a
auruli din antichitate.
Procedeul este cel
al copelatiei . Aurul sau
argintul , impurificate cu alte
metale si în special
cu plumb, cupru, cositor , se
calcina în vase
numite cupe , iar prin
trecerea unui curent
de aer , impuritãtile erau
oxidate si absorbite
de peretii porosi ai
cupei , în vreme ce metalul
pretios – aurul sau argintul – (care nu
sunt atacate de
oxigen ) rãmânea curat .
În
naturã , argintul se gãseste
de cele mai
multe ori ca
sulfurã de argint în
amestec cu alte
sulfuri , de plumb , cupru , arsen , stibiu .
În
anul 1829 , Pattinson realizeazã
un procedeu ( care
se si numea “pattinsonare” ) si
care dã bune
rezultate la extragerea
argintului din plumbul
argintifier . Procedeul se aplicã
industrial din 1831 si
a fost de o
importantã deosebitã pentru
Marea Britanie, care în acei
ani producea în imperiul
sãu colonial 40% din
productia mondiala de
plumb. Procedeul are la
bazã principiul cã
în aliajul plumb
- argint , prin rãcire , se separã
întâi plumbul , care rãmâne deasupra
topiturii si se
îndepãrteazã cu niste
linguri gãurite . Prin aliajul
de plumb – argint ce
rãmâne se suflã
aer , care
oxideazã plumbul la
litorgã ( oxid de
plumb) , iar argintul rãmâne
aproape curat (95%). Câtiva ani
mai târziu , în 1850 , Alexander Parkes
(1813 – 1890) , un chimist englez
,mare inventator, posesor a 66 brevete
în cele mai diferite
domenii ale chimiei , realizeazã si
în metalurgia plumbului
un procedeu de
dezargintare care-I poartã
numele si care
se aplicã din
1859 pânã astãzi .
Procedeul pare , la încput ,
paradoxal. În vreme ce toti
metalurgistii si chimistii
se cãzneau sã
separe argintul de plumbul si
alte impuritãti, Parkes
vine si adaugã
în plumbul topit
o cantitate micã
de zinc (cca. 2%). La prima vedere, procedeul separãrii
celor douã metale
se complicã. Dar pe
mãsurã ce temperatura scade
sub 935º C, zincul
introdus, care, evident, este
topit si el, se
separã ca o
spumã, continând argintul din
aliaj sub formã
de cristale mixte zinc – argint. Oxidând apoi
acest aliaj, zincul trece
ca oxid de
zinc, iar argintul rãmâne
curat.
Minereurile care
contin sulfurã de
argint se pot
trata cu cianurã
de sodiu, iar
complexul de cianurã
de argint si
de sodiu prin
tratare cu zinc
elibereazã argintul .
Din 1884 ca
urmare a cercetãrilor
lui B. Moebiu, argintul
se rafineazã pe
cale electroliticã. Argintul se
bucurã de proprietãtile
de a fi
cel mai bun
conducãtor de electricitate
si de cãldurã
dintre toate metalele.
Raportul valoric aur
si argint se
modificã mereu. Dacã în
Evu Mediu 1 kg
de aur reprezenta
valoarea a 13 kg
de argint. În 1985 erau
necesare 28 kg, iar
în 1939 aproximativ
77 kg argint pentru
acelasi kilogram de
aur.
Argintul trece astfel
de la fabricarea
bijuteriilor, unde însotea aurul,
la fabricarea altor
obiecte, ca : statuete, tacâmuri,
cupe ; iar apoi fiind
accesibile ca pret, la fabricarea
oglinzilor, a unor cerneluri,
în medicinã (ca argint
coloidal) si mai ales
în industria fotograficã.
Se foloseste, de
asemenea la argintarea
unor obiecte fabricate
din metale mai
ieftine, cãrora le
dã un aspect
frumos si
O rezistentã
mare.
Pe teritoriul
României, exploatarea
argintului se fãcea
odatã cu cea
a aurului, în
special în M-tii
Apuseni si, evident mult
înainte de ocuparea
Daciei de cãtre
romani. Cantitatea de argint
extrasã în Transilvania
pânã la retragerea
romanilor din Dacia (271 e.n.)
este apreciatã la aproximativ 1.345.000 kg, iar totalul
extractiei de argint
pânã în 1980
este apreciatã la
12.000.000 kg.
Comentarii
Trimiteți un comentariu